Stiri Alexandria

Revista presei din Alexandria și din Teleorman

Tânăr din Alexandria, reținut după ce a spart geamul unui magazin și a furat mai multe telefoane mobile -

TÂNĂR DIN ALEXANDRIA, REȚINUT DUPĂ CE A SPART GEAMUL UNUI MAGAZIN ȘI A FURAT MAI MULTE TELEFOANE MOBILE

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Alexandria, județul Teleorman, a fost reținut de polițiștii din cadrul Poliției municipiului Alexandria, fiind cercetat într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Fapta s-a petrecut în dimineața zilei de 24 august a.c., în jurul orei 03:35. Potrivit informațiilor transmise de poliție, tânărul ar fi spart geamul unui magazin din municipiu, folosind o piatră, și ar fi sustras mai multe telefoane mobile din interior.

Sesizarea a fost făcută de către proprietarul magazinului, care a descoperit lipsa bunurilor și a alertat autoritățile. În urma cercetărilor efectuate sub coordonarea procurorului de caz, polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei.

După administrarea probatoriului, la data de 28 august a.c., polițiștii au dispus măsura reținerii față de tânărul suspectat de furt calificat.

Cercetările sunt în desfășurare, în vederea documentării întregii activități infracționale.

Mircea OLTEANU

Despre autor

 

TÂNĂRALEXANDRIAREȚINUTGEAMULMAGAZINTELEFOANEMOBILE

 

 

Ziarul Mara 546 vizualizări 30-08-2025, 10:00:22

Din aceeasi publicatie - Ziarul Mara

Sus