VIDEO PROCURORUL RANCO PITU: CEAUSESCU NU A FOST IMPUSCAT LA TARGOVISTE. UN ZIDAR A FACUT GAURI DE GLONT
Mai mult >> de la sursa
Revista presei din Alexandria și din Teleorman
PROCUROR - 13 articole • Pagina 1/1
În urma perchezițiilor care au avut loc în cursul zilei de joi, 4 decembrie 2025, la sediile autorității publice locale, dar și la două proprietăți care aparțin primăriței, procurorii DNA au descoperit sume impresionante de bani, dar și probe care
Dosarul "Stancu Fanel si mortii vinovati" - desi totul e clar ca lumina zilei, Justitia din Turnu Magurele ne prosteste in fata sau e corupta pe fata. Vom continua sa scriem despre acest caz, insa trebuie sa vorbim despre
Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, Mihai Dan Moldoveanu, se numără printre magistrații care au semnat scrisoarea de solidaritate față de cei care au avut curajul să denunțe problemele și presiunile din sistemul de justiție, în
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o durată de 60 de zile, începând cu data de
Dosarul se amana de cinci ani desi totul e clar. Inculpatul si oamenii legii, care ii fac jocurile, spera sa scoata vinovati mortii. Prezentam primele elemente din dosar. Urmeaza tot dosarul. Asa se musamalizeaza un accident rutier. ORDONANȚĂ de
Astia trebuie dati afara si cercetati pentru abuz in serviciu, complicitate la crima, etc. Ce nume or purta, javrele astea. Prin aceste masuri, conducerea Politiei si Parchetul General ii protejeaza. 15 hahalere, nu una, doua. Astia toti, Politia si Justitia din
În cadrul unei conferințe de presă, șefii IGPR au anunțat că, în urma anchetei au fost identificate deficiențe majore în gestionarea dosarelor de violență domestică înregistrate în Teleorman. De asemenea, în aceeași speță, Parchetul General a transmis un comunicat de presă,
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a dispus, în data de 10 noiembrie, efectuarea unui control la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, ca urmare a omorului petrecut în comuna Beciu,
Procurorul general al României a dispus sesizarea Ministerului Afacerilor Interne și a Inspecției Judiciare după ce un control efectuat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele a scos la iveală grave nereguli în ancheta privind violențele anterioare comise asupra
Informații care au nevoie de edificare urgentă din partea instituțiilor abilitate ies la iveală în cazul crimei din comuna Beciu, unde o tânără mamă a fost ucisă cu zeci de lovituri de cuțit chiar de soțul ei. Cercetarea la fața locului,
Săptămâna trecută, Secţia pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii a analizat mai multe propuneri, prin care mai mulţi procurori au cerut prelungirea mandatelor în diferite funcţii de conducere. Pe ordinea de zi s-a aflat şi propunerea de prelungire a
Două vieți curmate, o a treia spulberată într-un spital. Un sat întreg înmărmurit de groază. Totul, în urma unei tragedii anunțate: un recidivist din comuna Peretu, cunoscut sub porecla „Bufică”, a ucis cu sânge rece o mamă în vârstă de