FINALIZAREA PROIECTULUI „CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A CLĂDIRII „SERVICIUL JUDEȚEAN DE AMBULANȚĂ ALEXANDRIA”, COD SMIS 115176
Revista presei din Alexandria și din Teleorman
SERVICIU - 39 articole • Pagina 2/2
Punctul de lucru secundar al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor este situat pe strada Taberei, nr. 2. Este singurul punct de lucru deschis în județ. Cetățenii pot solicita servicii legate de eliberarea permiselor de conducere
Începând de miercuri, 27 august 2025, și până la eventuala retragere a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu, magistrații de la Tribunalul Teleorman au decis suspendarea soluționării cauzelor aflate pe rol. Conform anunțului publicat pe pagina oficială a instituției,
Potrivit unui anunț postate pe pagina oficială a instituției, începând de miercuri, 27.08.2025 și până la retragerea proiectului de lege, magistrații de la Tribunalul Teleorman suspendă soluționarea cauzelor, în fond sau în căile de atac, cu excepția celor în care
Primarul orașului Zimnicea, Petre Pârvu, a participat astăzi la evenimentul organizat la Stația de Ambulanță Zimnicea, cu ocazia Zilei Ambulanței Române. Manifestarea a marcat 119 ani de la înființarea serviciului de ambulanță în România. În cadrul evenimentului, edilul a primit o
Împlinirea celor 119 ani de la înființarea Serviciului de Ambulanță din România au fost sărbătoriți, anul acesta, la Piatra Neamț. Aici, alături de colegii lor din țară, participă și angajați de la SAJ Teleorman.
În urma evenimentelor meteorologice din dimineața zilei de 24 iulie 2025, care s-au soldat cu avarierea sediului, a rețelei electrice și a rețelei de calculatoare a S.P.C.R.P.C.I.V. Teleorman, din municipiul Alexandria, str. Libertăţii, nr. 3A, întreaga activitate a Serviciului este
În noaptea de 23 spre 24 iulie, în municipiul reședință de județ a plouat torențial timp de mai multe ore, ba chiar mai mult, în toiul nopții, în jurul orei 2.00 a fost emisă și o avertizare RO-Alert. Din cauza
Prefectura Județului Teleorman informează publicul că, în urma fenomenelor meteorologice severe înregistrate noaptea trecută, sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule (S.P.C.R.P.C.I.V.) din municipiul Alexandria, situat pe strada Libertății, nr. 3A, a suferit avarii semnificative. Furtuna a
Instituția Prefectului – Județul Teleorman informează că se suspendă temporar activitatea la Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere și Înmatriculări Vehicule, din cauza avariilor provocate de evenimentele meteorologice din seara trecută. Activitatea va fi reluată luni, 28 iulie.„Comunicat privind suspendarea
Rezultatul selectiei dosarelor investitii iulie 2025