Revista presei din Alexandria și din Teleorman
MUNICIPIULUI - 70 articole • Pagina 3/4
comunicat de presă privind aprobarea regulamentului pentru desfășurarea comerțului de întâmpinare pe raza municipiului Alexandria
Primarul Alexandriei, Victor Drăgușin, a anunțat că au fost semnate toate cele nouă contracte de concesiune pentru terenurile din zona Dedeman, de pe E70.Contractele, semnate ieri, sunt valabile 49 de ani. Câștigătorii – firma SC Force DSS One SRL și Mitroi Costel Marian – vor
Orașul a vibrat duminică seara, 31 august, la ultima zi a Zilelor Municipiului Alexandria 2025. Târgul Săptămânal s-a transformat într-o mare de lumini și emoții, unde mii de suflete s-au adunat pentru a trăi împreună un final grandios. Muzica, dansul
Municipiul Alexandria și-a îmbogățit lista de cetățeni de onoare cu încă două nume, personalități recunoscute pentru contribuțiile lor la viața culturală și comunitară a orașului. Primul este Marin Barbu, cunoscut de public drept nea Mărin, unul dintre cei mai apreciați promotori
Atmosferă de sărbătoare vineri seara, 29 august, la Târgul Săptămânal din Alexandria, acolo unde a debutat ediția 2025 a Zilelor Municipiului Alexandria. Mii de oameni au venit să ia parte la acest eveniment, bucurându-se de muzică, dansuri populare, artiști consacrați
În timp ce oamenii de rând abia își duc traiul zilnic și sunt primii care suferă din cauza reformelor bugetare care au adus măsuri drastice pentru populație, Primăria Alexandria pregătește o masă festivă pentru un grup select de 240 de
Dispozitie convocare consiliu (5)
Concursul de aventură și explorare urbană Alexandria Express- Treasure Hunt, Antena 3, România Inteligentă, ediția a III-a va avea loc cu prilejul Zilelor Municipiului Alexandria. Astfel, miercuri, 27 august 2025 ora 18:00, la Centrul Multifuncțional pentru Tineri se
Anunț ziare licitatie 13.09.2025
Pentru cei pasionați de puzzle-uri, edilii municipiului Alexandria au pregătit un concurs special. Este vorba despre Concursul de Puzzle din cadrul Zilelor Municipiului Alexandria, care va avea loc în data de 25 august, între orele 10.00 și 15.00, la Clubul Pensionarilor. La
Dispozitie convocare consiliu (5)