Stiri Alexandria

Revista presei din Alexandria și din Teleorman

STOP INFRACȚIUNILOR RUTIERE!

La data de 25 august a.c., în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dobrotești au oprit pentru control, pe D.N. 65 A, în comuna Scrioaștea, un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, de 36 de ani, din municipiul București.

Fiind testat cu aparatul alcooltest, rezultatul a indicat o concentrație de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cel în cauză a fost transportat la o unitate spitalicească pentru recoltarea mostrelor biologice, conform legii.

În condiții similare, la aceeași dată, polițiștii Poliției Orașului Videle au fost sesizați prin 112, despre producerea unui accident de circulație, în comuna Tătărăștii de Jos, sat Slăvești, soldat cu victime omenești.

În fapt, în timp ce un bărbat, de 50 de ani, din municipiul București, conducea un autoturism, ar fi pătruns pe sensul opus de mers și ar fi intrat în coliziune cu un tir, condus de un bărbat, de 31 de ani, din comuna Clejani, județul Giurgiu.

Fiind testați cu aparatul alcooltest, rezultatul conducătorului autoturismului a indicat o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar celalalt rezultat a fost negativ.

Totodată, bărbații au fost testați pentru consumul de substanțe interzise, rezultatele fiind negative.

De asermenea, conducătorul autoturismului a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale și recoltarea de mostre biologice.

La data de 26 august a.c., în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Alexandria au oprit pentru control, pe D.J. 504, pe Șoseaua Alexandria-Pitești, un autoturism la volanul căruia au identificat un tânăr, de 19 ani, din comuna Racova, județul Bacău.

Fiind efectuate verificări în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

          Cercetările continuă în toate cauzele expuse.

          Reamintim tuturor participanților la trafic că respectarea legislației rutiere reprezintă o condiție esențială pentru siguranța fiecăruia.

Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman va continua să desfășoare permanent acțiuni preventive și de control, pentru a descuraja comportamentele iresponsabile la volan și pentru a crește siguranța pe drumurile publice.

 

INFRACȚIUNILORRUTIERE

 

 

IPJ Teleorman 627 vizualizări 27-08-2025, 10:00:28

Din aceeasi publicatie - IPJ Teleorman

Sus