PROGRAM PILOT DE STUDIERE A LIMBII ROMÂNE CA LIMBĂ STRĂINĂ OBLIGATORIE (LV2) ÎN SISTEMUL PUBLIC PREUNIVERSITAR FRANCEZ
O veste foarte bunā la început de nou an școlar primim de la Ambasada României în Franța: s-a introdus Programul pilot de învățare a limbii române în sistemul public francez.
Ministerul Educației Naționale, Învățământului superior și Cercetării din Republica Franceză, prin intermediul Academiei Créteil a demarat un program pilot de studiere a limbii române ca limbă străină obligatorie (LV2), în sistemul public preuniversitar.
Proiectul va fi implementat în cadrul Collège Aimé et Eugenie Cotton din localitatea Blanc-Mesnil (departamentul Seine-Saint-Denis), unde sunt școlarizați mai mulți copii vorbitori de limbă română.
Programul pilot se va desfășura pe parcursul mai multor ani și are ca obiective creșterea graduală a numărului de elevi și structurarea unui curs de formare în limba română, în cadrul sistemului școlar francez, până la nivelul clasei a XII-a.
Implicați în reușita acestui proiect sunt conducerea Collège Aimé et Eugenie Cotton, profesorul Alexandru Mardale, elevii și părinții acestora, precum și autoritățile franceze centrale și locale.
Cornelia RĂDULESCU
Despre autor
PROGRAMSTUDIERELIMBIIROMÂNELIMBĂSTRĂINĂOBLIGATORIESISTEMULPUBLICPREUNIVERSITARFRANCEZ
Ziarul Mara 1613 vizualizări 13-09-2025, 14:00:21