Stiri Alexandria

Revista presei din Alexandria și din Teleorman

PRIMĂRIILE CARE AU GRANIȚĂ ADMINISTRATIVĂ CU ALEXANDRIA AR PUTEA DEVENI PRIMĂRII DE SECTOR / PROPUNEREA LANSATĂ DE PREMIERUL BOLOJAN

Premierul Ilie Bolojan a declarat ieri, într-un interviu la postul de televiziune B1, că transformarea primăriilor care au o graniță administrativă cu o reședință de județ în primării de sector ar putea reprezenta o soluție pentru eficientizarea administrației.

“Din punctul meu de vedere, dacă mâine am comasa comunele sub 1500 de locuitori, nu s-ar întâmpla nimic. Dar aici nu trebuie să facem comasări fără o analiză, care ţine cont de distanţe, uneori. Sunt comune care nu au un număr mare de locuitori, dar au o distanţă destul de mare, sunt împrăştiate de condiţiile reale”, a declarat prim-ministrul.
“Ce am mai putea să facem este ca primăriile care au o graniţă administrativă cu o reşedinţă de judeţ să devină primării de sector. Un mandat, două mandate, trei mandate, planurile de dezvoltare mari le face primăria de reşedinţă pentru că ne place, nu ne place, foarte multe din aceste zone sunt zone dormitor pentru reşedinţa de judeţ, oamenii locuiesc în zonele metropolitane, dar navetează spre reşedinţă. O zonă de primării de sector extinsă, aşa cum avem în toată lumea în zona unor oraşe mari, sunt sisteme de zone metropolitane, dar organizate şi planificate, ar însemna că primăria de reşedinţă se ocupă de transportul în comun, de circulaţie, de sistemele mari, de urbanismul mare, iar primăria din comuna respectivă rămâne cu străzile secundare”, a mai afirmat el.

“Trebuie să vedem de ce facem asta. Facem asta pentru dezvoltare, pentru o administraţie mai eficientă. Unde avem problemele? Dezvoltarea este concentrată în reşedinţele de judeţ, că ne place, că nu ne place, sau în zonele metropolitan, acolo s-a concentrat dezvoltarea în ultimii 20 de ani, în România. Pe lângă migraţia externă pe care am avut-o, am avut o migraţie internă, din rural îndepărtat în urban sau în metropolitan. Problemele pe care le avem astăzi este că între reşedinţa de judeţ şi zona metropolitană nu există o planificare a dezvoltării, pentru că actuala legislaţie care ţine de zone metropolitane nu dă o autoritate primăriei de reşedinţă, ci înseamnă consens. Ori, acolo unde primarii au avut o relaţie bună, unde au fost rezonabili, unde s-au înţeles, au putut face proiecte în comun”, a afirmat premierul.

Related

 

PRIMĂRIILEGRANIȚĂADMINISTRATIVĂALEXANDRIADEVENIPRIMĂRIISECTORPROPUNEREALANSATĂPREMIERULBOLOJAN

 

 

Ziarul Teleormanul 83 vizualizări 09-03-2026, 10:00:09

Din aceeasi publicatie - Ziarul Teleormanul

ANUNȚURI DE MEDIU

acum 2 zile

Sus