PETRECERI CARITABILE DE CRĂCIUN BY VIOLETA ZAHARIA – FIECARE PARTICIPARE ÎNSEAMNĂ UN LOC OFERIT UNUI COPIL DEFAVORIZAT
Violeta Zaharia, preşedinta Asociaţiei „Un pas spre educaţie” și fondatoarea proiectului Ateliere de Artă, continuă misiunea sa de a deschide porți către educație, cultură și bucurie pentru copiii care au cea mai mare nevoie de sprijin. Considerată „zâna bună” a celor mici, Violeta pune suflet în fiecare acțiune, iar în luna decembrie pregătește o serie de evenimente caritabile menite să aducă zâmbete și să ofere tuturor o lecție de empatie și generozitate.
Asociația pe care o conduce organizează petreceri de Crăciun, momente speciale dedicate atât copiilor și familiilor participante, cât și micuților proveniți din medii vulnerabile, invitați să trăiască magia sărbătorilor alături de ceilalți. Conceptul este unul diferit de acțiunile clasice de donații: Violeta Zaharia își dorește ca acești copii să se simtă integrați, iubiți, apreciați și înconjurați de bucurie autentică.
„Eu cred în MAGIE! Și cred că magia se naște din bunătate, din gesturi mici care pot schimba lumea unui copil. Nu vreau doar să le duc pachete. Vreau să trăiască o experiență reală, să se bucure, să râdă, să simtă că și ei merită tot ce e mai frumos”, a spus Violeta Zaharia pentru Liber în Teleorman.
Violeta își propune ca aceste întâlniri să fie nu doar prilej de distracție, ci și ocazia perfectă pentru ca propriii copii ai participanților să învețe despre empatie, bunătate și spiritul sărbătorilor. În fiecare sală se vor afla și copii sărmani, un gest prin care se creează punți între lumi și se cultivă valori fundamentale.
Evenimentele includ momente de poveste, activități creative, ateliere tematice, surprize, colinde și întâlniri magice cu Moș Crăciun. Prin donațiile participanților, un copil dintr-o familie defavorizată primește automat acces la aceste experiențe.
Locurile sunt limitate, iar rezervările se fac prin mesaj privat sau telefonic: 0769653045.
Prin aceste inițiative, Asociația „Un pas spre educație” demonstrează, încă o dată, că solidaritatea poate transforma vieți și poate aduce lumina Crăciunului acolo unde este cel mai nevoie de ea.
Calendarul evenimentelor caritabile
16 decembrie – Alexandria: Restaurant Golden Star, ora 18:30
19 decembrie – Roșiori de Vede: Restaurant Quadry, ora 18:30
20 decembrie – Full Day „Atelierele lui Moș Crăciun” – Turnu Măgurele: 12:00 – 20:30
Violeta Zaharia organizează un atelier gratuit de chimie distractivă pentru copiii defavorizați
PETRECERICARITABILECRĂCIUNVIOLETAZAHARIAFIECAREPARTICIPAREÎNSEAMNĂOFERITDEFAVORIZAT
Liber in Teleorman 140 vizualizări 08-12-2025, 20:00:19