Stiri Alexandria

Revista presei din Alexandria și din Teleorman

În noapte sau gânduri din scaunul cu rotile -

ÎN NOAPTE SAU GÂNDURI DIN SCAUNUL CU ROTILE

Stau pe marginea nopţii şi mă gândesc ce dor mi-a fost să scriu … Să storc idei rare şi să le aştern pe vecie pe o bucată de hârtie pentru tine… Toate s-au adunat şi s-au cristalizat şi se rostogolesc … Prima ar fi aceea care se numeşte simplu: “Iubire”… Poate că mai trebuie ani să găsesc adevărul, acea sclipire născută din puritatea şi limpezimea minţii, care încătuşată de minciuni şi îmbibată în sucul irealităţii se zbate să câştige o, cursă a vieţii. Trecut şi prezent, prezent şi viitor. Trăiesc dimensiunea timpului care cu viteză mă scutură de anii dăruiţi la naştere. Trăisc paşii celui care mi-a arătat cândva o cale… Visam la o altă lume, în care să am o altă soartă… Nu a fost aşa… Iar deznădejdea marchează viaţa în minciună. O speranţă luceşte în vocea trecutului şi în aripile viitorului…Ştiu că există “iubire”…. Zorile se ivesc şi mi-a fost dăruită o nouă zi… Rutina mă ajută să îndepărtez perdeaua viselor şi să experimentez ce mi-a mai rămas printre firele de nisip ale clepsidrei. Şi încep să uit de ce şi pentru ce exist, rătăcind printre fantomele realităţii, propriile mele creaţii. Amintirea unui zâmbet îmi aminteşte, o metaforă prăfuită în adâncuri, şi pentru o clipă simt  speranţa. Dar, maturată de trecut clipa s-a dus iar uitarea mă stăpâneşte. Şi se aşterne încet, noaptea…

Mihail TĂNASE

Despre autor

 

NOAPTEGÂNDURISCAUNULROTILE

 

 

Ziarul Mara 44 vizualizări 18-11-2025, 10:00:18

Din aceeasi publicatie - Ziarul Mara

Sub lună

acum o zi

Sus