FLORI DE LUMINĂ
Sub flori de cireș, tăcerea se frânge,
Iar aerul poartă parfum de iubire,
În ochii tăi calzi, o clipă se plânge,
Ca ploaia ce cade ușor, fără știre.
Tu zâmbești printre ramuri, ușor,
Iar timpul se oprește, timid, să te vadă,
În mine se naște un dor fără zbor,
Ce tremură în suflet ca frunza pe stradă.
Privirea ta curge, luminoasă și lin,
Peste chipul ce-ți caută taina tăcută,
Și În clipa aceea, tot cerul senin
Se face iubire, adâncă, pierdută.
Sub flori de lumină, rămânem mereu,
Ca două tăceri ce se țin de mână,
Și în lumea ce trece, iubito,
Eu te simt ca o floare ce nu se amână.
Lumina unei lacrimi
O lacrimă cade, tăcută, pe față,
Și în ochii tăi verzi se adună tăcerea,
Ca ploaia ce în suflet nu vrea să se înghețe,
Ci curge încet, ca o veche durerea.
Lumina te învăluie, palidă, blând,
Iar gândul se pierde în umbrele serii,
În tine se naște un dor fără rând,
Ce tremură în aer ca frunza durerii.
Pe umeri se așază un timp obosit,
Iar vocea iubirii se stinge în tăcere,
Și tot ce-ai simțit rămâne zidit
În clipa ce moare sub propria-i vrere.
Dar lacrima ta e un semn de lumină,
Un strop de iubire ce nu se destramă,
Și în noaptea ce vine, tăcută, străină,
Rămâne doar dorul și inima ta mană.
Primăvară târzie
Pe iarba crudă, lumina te prinde,
Și vântul te atinge ca un suspin,
În ochii tăi calzi, o clipă se aprinde,
Ca floarea ce moare sub cerul senin.
Ții în palmă un gând, o petală,
Iar timpul se oprește, tăcut, să te vadă,
În jurul tău ploaia de flori se destramă,
Și în suflet se naște o dulce zăpadă.
E liniște în lume, dar dorul nu tace,
Se așază pe umeri ca un ecou,
Iar primăvara, ce pare să-mi placă,
Mă doare că nu e și dorul tău.
Sub pomii în floare, rămâi o lumină,
Un vis ce se pierde, dar nu se sfârșește,
Și în mine rămâne o umbră senină,
Ce plânge frumos… și te iubește.
Floare și tăcere
Printre flori și tăcere, te pierzi în lumină,
Iar cartea din mâini îți respiră ușor,
În ochii tăi calzi se ascunde o vină,
Ca dorul ce plânge, dar nu are zbor.
Albastrul și rozul te învăluie în vis,
Iar timpul se-oprește, timid, să te vadă,
În sufletul tău e un drum interzis,
Ce duce spre mine și nu se mai sfadă.
Cuvintele curg ca o ploaie de mai,
Și în pagini se ascunde o taină tăcută,
Iar florile toate te cheamă în rai,
Ca-ntr-o iubire ce nu se mai mută.
Și stai între flori, ca o clipă de dor,
Cu gândul pierdut între vise și carte,
Iar lumea se stinge, rămâne doar zbor
Și dragostea noastră, ce nu se desparte.
Mihail TĂNASE
Despre autor
Ziarul Mara 9 vizualizări 09-05-2026, 10:00:20