DE DRAGOBETE, DORUL MEU POARTĂ NUMELE TĂU, IUBITO
De Dragobete, lumea pare mai tăcută ca oricând. Parcă și vântul se oprește o clipă, ca să lase loc dorului meu să vorbească. Ești departe, iar distanța ta apasă în mine ca o rană care nu se vede, dar arde. Februarie mă doare la fel ca ceasul în care ai plecat, acea secundă care s-a rupt din timp și a rămas suspendată între noi.
Mă plimb prin zăpada care strălucește în razele soarelui, dar lumina ei nu mă încălzește. E o frumusețe rece, ca o amintire care te atinge doar ca să-mi amintească ce am pierdut. Și totuși, în fiecare scânteiere văd o urmă din tine.
Țin în suflet un buchet de flori imaginar, singurul pe care pot să ți-l ofer acum. E făcut din dor, din vise, din tot ce nu ți-am spus la timp. Ți-l trimit cu o sinceritate care mă dezbracă de orice mândrie. Îți doresc fericire, chiar dacă fericirea ta nu mai are drum spre mine. Poate că asta e iubirea adevărată: să lași lumina să plece, chiar dacă tu rămâi în întuneric.
Ridic un pahar cu pelin și îl beau încet, ca pe o rugăciune amară. Fiecare înghițitură e o amintire, fiecare amintire e o rană, și totuși nu mă pot desprinde de ele. Pelinul mă învață că iubirea nu e doar dulceață — e și durere, și renunțare, și speranță care nu vrea să moară.
Și totuși, iubito, în toată această iarnă care mă locuiește, ceva rămâne cald: faptul că te-am iubit. Faptul că încă te iubesc. Poate că undeva, sub același cer, îți amintești de mine măcar o clipă. Poate că dorul meu ajunge la tine ca o adiere, ca o lumină slabă, ca o floare imaginară care nu se ofilește.
Dacă nu ajunge, dacă nu mă mai porți în tine, atunci las vântul să ducă numele tău peste zăpadă, iar eu rămân aici, în februarie, în durere, în iubire.
Mihail TĂNASE
Despre autor
Ziarul Mara 82 vizualizări 25-02-2026, 10:00:13