CAMPANIE DE COLECTARE A DEȘEURILOR ELECTRICE ȘI ELECTRONICE
0
Distribuiri49
AfișăriPersoanele interesate trebuie să se adreseze autorităților publice locale de pe raza localității de domiciliu, unde sunt amenajate puncte de ridicare.
Campania se derulează în parteneriat cu ADI Managementul Deșeurilor Teleorman și are ca obiectiv creșterea gradului de colectare separată a deșeurilor, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare privind regimul deșeurilor, precum și reducerea impactului negativ asupra mediului.
”Pentru stimularea participării, în cadrul campaniei vor fi acordate premii instant persoanelor care predau deșeuri de echipamente electrice și electronice la punctele de colectare stabilite. Totodată, subliniem importanța gestionării corespunzătoare a acestor tipuri de deșeuri. Depozitarea necontrolată a deșeurilor electrice și electronice, fie pe domeniul public, fie în alte locuri neautorizate, conduce la poluarea mediului și afectează aspectul localităților. În acest sens, recomandăm cetățenilor să utilizeze exclusiv sistemele organizate de colectare și să nu abandoneze deșeuri în spații neconforme”, a transmis într-un comunicat de presă ADI Managementul Deșeurilor Teleorman.
Plugin Install : Subscribe Push Notification need OneSignal plugin to be installed.
Nici un rezultat
Vezi toate rezultatele
Copyright ©2025
Toate drepturile rezervate.
Exploziv News 24 utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe website-ul nostru.
CAMPANIECOLECTAREDEȘEURILORELECTRICEELECTRONICE
Exploziv News 24 66 vizualizări 03-04-2026, 14:00:42