Stiri Alexandria

Revista presei din Alexandria și din Teleorman

BUZESCU: ȘOFER CU PERMISUL SUSPENDAT, REȚINUT DUPĂ CE A FUGIT DE POLIȚIE ȘI A AJUNS CU MAȘINA ÎN ȘANȚ

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.

La data de 31 martie a.c., aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe DN 6, în localitatea Buzescu, județul Teleorman, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, dar conducătorul auto și-ar fi continuat deplasarea, iar ulterior ar fi derapat și ar fi intrat într-un șanț de pe marginea drumului.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale poliției, s-a constatat faptul că, tânărul figurează cu dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

În urma probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii față de tânăr.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.

 

BUZESCUȘOFERPERMISULSUSPENDATREȚINUTPOLIȚIEMAȘINAȘANȚ

 

 

Liber in Teleorman 90 vizualizări 05-04-2026, 20:00:13

Din aceeasi publicatie - Liber in Teleorman

Sus