BĂRBAT REȚINUT DUPĂ CE ȘI-A AGRESAT FIZIC PARTENERA
IPJ Teleorman a anunțat că polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Videle efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, față de un bărbat, de 39 de ani, din comuna Cosmești.
În fapt, la data de 26 decembrie a.c., în jurul orei 05:00, pe fondul unor neînțelegeri și al consumului de alcool, bărbatul și-ar fi agresat fizic concubina.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical care i-a acordat persoanei vătămate îngrijiri medicale de specialitate, aceasta refuzând transportul la spital.
Împotriva bărbatului a fost emis ordin de protecție provizoriu, însă femeia s-a opus montării unui dispozitiv electronic de supraveghere.
La data de 29 decembrie a.c., în urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle.
Liber in Teleorman 157 vizualizări 01-01-2026, 20:00:17