ANI DE LICEU ÎN SIGURANȚĂ – EDUCAȚIE ȘI PREVENȚIE
Jandarmii teleormăneni au continuat activitățile preventive în liceele din municipiul Turnu Măgurele și orașul Zimnicea, unde s-au întâlnit cu elevii pentru a discuta despre siguranță, responsabilitate și comportamentele care pot preveni situațiile de risc.
În cadrul acestor întâlniri, tinerii au primit informații utile despre: prevenirea violenței școlare, riscurile consumului de droguri și substanțe interzise, siguranța în mediul online și protejarea datelor personale, precum și modul de acțiune în situații neprevăzute.
Scopul acestor acțiuni este dezvoltarea unui mediu educațional sigur și responsabil în rândurile elevilor.
„Ne bucurăm de interesul și deschiderea elevilor și a cadrelor didactice astfel de activități fiind continuate în toate unitățile de învățământ din județ.”
Actualitatea de Teleorman 83 vizualizări 05-12-2025, 20:00:47