ACȚIUNE EUROPEANĂ PENTRU IMPUNEREA FOLOSIRII CENTURILOR SAU A DISPOZITIVELOR DE SIGURANȚĂ OMOLOGATE
În perioada 9 – 15 martie, Inspectoratul de Poliție Județean Teleorman a desfășurat o acțiune privind impunerea folosirii centurilor sau a dispozitivelor de siguranță omologate. Acțiunea face parte din campania desfășurată la nivel european, în cadrul operațiunii ROADPOL – SEATBELT.
Polițiștii rutieri din cadrul structurilor teritoriale ale Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, alături de efectivele de ordine publică, sub coordonarea Serviciului Rutier Teleorman, au desfășurat activități pe principalele artere de circulație. În cadrul controalelor efectuate, polițiștii au aplicat 328 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 23.000 de lei. Prin această acțiune, polițiștii rutieri au intensificat acțiunile de control, cu scopul de a reduce riscurile și de a salva vieți. Operațiunea s-a desfășurat simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene.
Polițiștii rutieri reamintesc conducătorilor auto că folosirea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de siguranță omologate este obligatorie, pentru ca toți participanții la trafic să fie în siguranță.
Mirela MANEA
Despre autor
ACȚIUNEEUROPEANĂPENTRUIMPUNEREAFOLOSIRIICENTURILORDISPOZITIVELORSIGURANȚĂOMOLOGATE
Ziarul Mara 59 vizualizări 18-03-2026, 10:00:15