10 SPORTIVE ȘI UN ANTRENOR DE LA CSJ TELEORMAN REPREZINTĂ ROMÂNIA, LA SF CAMPIONATUL MONDIAL ȘCOLAR DE BASCHET, DIN SERBIA
Clubul Sportiv Județean Teleorman are 11 reprezentanți la Campionatul Mondial Școlar de Baschet ISF, competiție care se desfășoară în perioada 13–22 iunie 2026, în mai multe orașe din Regiunea Zlatibor, Serbia. Întrecerea organizată de International School Sport Federation (ISF) este una dintre cele mai importante competiții școlare din lume, reunind la start peste 1.000 de elevi-sportivi, născuți în perioada 2008–2010, proveniți din peste 32 de țări.
România va fi reprezentată la întrecerea feminină de antrenoarea Piperea Costina și 10 sportive legitimate la CSJ Teleorman, toate eleve ale Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” Alexandria: Carina Dănciulescu, Ioana Velcea, Alexia Babadac, Ștefania Tudor, Luiza Suciu, Sânziana Rizea, Enya Brincoveanu, Diana Nica, Alexia Dană, Alexia Cornea. La competiția masculină, România este reprezentată de echipa CSM Ploiești, formată din elevi ai Colegiului Național „Mihai Viteazul” Ploiești. Echipa fetelor a fost repartizată în Grupa A, alături de Serbia, Bangladesh și Grecia, urmând să dispute meciurile din faza grupelor în zilele de 14, 15 și 16 iunie. Pentru aceste tinere sportive, participarea la Campionatul Mondial reprezintă o experiență unică, rezultatul multor ani de muncă, sacrificii și pasiune pentru baschet.
„Suntem mândri că sportul teleormănean contribuie la reprezentarea României la cel mai înalt nivel al sportului școlar mondial! Mult succes, fetelor! Mult succes, doamna antrenor! Întregul județ Teleorman este alături de voi!”, este mesajul transmis fetelor de către reprezentanții Clubului.
Articolul 10 sportive și un antrenor de la CSJ Teleorman reprezintă România, la SF Campionatul Mondial Școlar de Baschet, din Serbia apare prima dată în Informatia de Teleorman.
SPORTIVEANTRENORTELEORMANREPREZINTĂROMÂNIACAMPIONATULMONDIALȘCOLARBASCHETSERBIA
Informatia de Teleorman 16 vizualizări 15-06-2026, 08:00:17